Amedy Coulibaly, autorul luării de ostatici de la magazinul evreiesc din Paris și presupusul criminal al polițistei omorâte în zona Montrouge din Paris, a fost neutralizat în asaltul forțelor de elită franceze.
Patru ostatici sunt în stare gravă, anunță surse citate de presa franceză. Alte surse afirmă că patru ostatici au murit.
Amedy Coulibaly, un islamist în vârstă de 32 de ani, a fost omorât în intervenția forțelor de ordine la un magazin evreiesc din zona Vincennes (la periferia Parisului). În cursul zilei de joi, Amedy Coulibaly a omorât o polițistă în zonă Montrouge din Paris. Conform autorităților, el încerca să atace sediul unui post de televiziune situat în sudul Parisului. Suspectul avea antecedente penale, el fiind arestat o lună în anul 2010, după ce fusese prins având o armă automată de tip Kalașnikov.